Ana Blandiana este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani, distinsă cu numeroase premii naționale și internaționale.
Propunerea ei pe lista pentru Premiul Nobel pentru Literatură este susținută de insituții culturale și personalități din domeniu, printre care și Fundația “Doina Cornea”.
Oficialii fundației au lansat pe Facebook un apel către români, în ziua în care Doina Cornea ar fi împlinit 91 de ani, ca “cel mai frumos dar pe care i l-ar putea face”.
“Vă invităm să vă alăturați, prin semnătura dumneavoastră acestei acţiuni – fie că sunteţi persoane fizice, fie instituţii, organizaţii sau societăţi comerciale –, ținând cont și de expunerea de motive și argumente pe care le vom enumera și care au determinat acest demers. această acţiune a noastră ar putea deveni un proiect de ţară, împărtăşit de cât mai mulţi iubitori ai culturii româneşti dar şi ai României!”.
Pe site-ul fundației poți completa formularul de susținere a candidaturii Anei Blandiana.
Ana Blandiana a semnat 12 volume de poezii, două volume de nuvele fantastice, șapte volume de eseuri și un roman. Scrierile sale au fost traduse în 23 de limbi.