Americanii n-au reușit să redeschidă școlile, dar le-au schimbat denumirile. Reprezentau personaje rasiste
Consiliul de Educație din San Francisco, California a votat pentru redenumirea a 44 de școli, înlăturând astfel denumirile acordate după anumite personaje rasiste. Dar și Abraham Lincoln sau senatoarea Dianne Feinstein au fost lăsați deoparte. Fundamentul acestor decizii a fost îndoielnic, iar rezultatele bizare. Paul Revere, de exemplu, a fost schimbat pentru că a participat la un raid asupra indigenilor americani, care era de fapt un raid asupra unui fort britanic.
Problema este că școlile publice din San Francisco rămân închise, indiferent de numele lor.
„Ceea ce nu pot înțelege este de ce Consiliul școlar avansează un plan prin care toate aceste școli să fie redenumite până în aprilie, când nu există un plan pentru a-i avea pe copiii noștri înapoi în clasă până atunci”, a spus primarul London Breed într-un comunicat. „Nu vreau să resping temerile profesorilor (sau ale părinților), mulți trăiesc înghesuiți în case, se tem să se întoarcă în sălile de clasă în timpul unei pandemii. Dar cele mai puternice dovezi pe care le avem sugerează că redeschiderea școlilor nu prezintă riscuri majore atunci când sunt urmate măsurile de precauție adecvate, iar închiderea lor dăunează teribil elevilor, cu grave consecințe asupra copiilor nevoiași”.
Redenumirea școlilor a exasperat mulți oameni din San Francisco, inclusiv pe primar. Arată ca și cum un atac asupra simbolurilor e o prioritate în fața politicilor necesare pentru a reduce inegalitatea rasială.
California are cea mai ridicată rată a sărăciei din țară, atunci când se ține cont de costurile pentru locuit și concurează pentru primul loc la inegalitatea veniturilor. Există unele progrese în ultimii ani – modernizarea rețelei electrice, un plan progresiv de impozitare a celor bogați, pentru a finanța districtele școlare sărace. California este dominată de democrați, dar mulți dintre oamenii de care pretind că le pasă nu își permit să locuiască acolo.
Prețul mediu pentru o casă, în California, este mai mare de 700.000 de dolari. Conform unui raport Bloomberg din 2019, statul are patru dintre cele mai scumpe piețe de locuințe din țară și un sfert din locuitorii fără adăpost ai națiunii.
„În California, a lua în serios acest standard ar putea însemna să îți faci mai puține griji despre numele școlii și mai degrabă să te intereseze dacă există copii în interiorul acesteia” – insistă primarul Breed.
Sursa: New York Times
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook