Foto: Premierul Slovaciei, Igor Matovic
Slovacia a lansat sâmbătă cea de-a doua rundă de teste la nivel național, după o primă acțiune care a arătat că doar 1% dintre cei 3,6 de milioane de locuitori testați au fost pozitivi. „Am găsit literalmente o armă atomică împotriva Covid-19”, a declarat vineri premierului Igor Matovic reporterilor, lăudând participarea ridicată la testele de săptămâna trecută. „Cred că, dacă ajungem la o participare de două milioane de această dată, ne putem felicita cu toții”.
Weekendul trecut, testele antigenice – mai rapide, deși oarecum mai puțin fiabile – au fost efectuate pe 3.625 milioane de persoane (din care 38.359 persoane, sau 1,06%, au dat rezultate pozitive) în țara cu 5,4 milioane de locuitori.
Peste 2.700 de stații de testare au fost deschise sâmbătă între 8:00 și 20:00, în 45 dintre cele 79 de districte ale Slovaciei.
Sursa: LCI