America este cumpărătorul întregului lot de Remdesivir care va fi produs în următoarele trei luni. Medicamentul produs de compania americană Gilead este unul dintre remediile care au rezultate împotriva Covid-19.
Pentru moment, doar Japonia și Statele Unite au aprobat oficial folosirea tratamentului, iar Europa este în curs de a-l accepta.
Experții din domeniul sănătății sunt alarmați de această mișcare. Pe de o parte, au lipsit alte state de posibilitatea de a achiziționa medicamentul. În al doilea rând, SUA ar putea proceda în aceeași manieră atunci când un vaccin va fi disponibil.
„Au avut acces la toată rezerva de Remdesivir, n-a mai rămas nimic pentru Europa”, a spus dr. Andrew Hill, cercetător la Universitatea din Liverpool.
Primele 140,000 de doze au fost distribuite în mai multe state ale lumii și au fost folosite pentru testele clinice. Administrația lui Trump a cumpărat acum mai bine de 500,000 de doze, care reprezintă întreaga producție pe luna iulie și 90% din capacitatea de producție pe august și septembrie.
„Președintele Trump a realizat un acord extraordinar pentru a asigura americanilor acces la primul medicament autorizat pentru Covid-19”, a spus secretarul american al Sănătății, Alex Azar.
Remdesivir a fost inițial testat împotriva Ebola, dar nu a dat rezultate. Gilead este compania care deține brevetul de invenție și asta înseamnă că nicio altă țară nu poate produce medicamentul.
Șase doze costă aproximativ 3,200 de dolari, conform The Guardian.
America este cea mai afectată țară din lume, cu aproximativ 2,7 milioane de infectări și peste 130,000 de victime.