Adele îşi va lansa noul album în septembrie. Artista nu a mai scos niciun material discografic de 5 ani
Cântăreaţa britanică Adele a anunţat că noul său album va fi lansat în septembrie. Adele nu a mai lansat niciun material discografic de cinci ani.
Adele a susţinut un recital în weekend, la un han din Devon, la nunta uneia dintre cele mai bune prietene ale sale, poeta Laura Dockrill, cu Hugo White, membru al trupei The Maccabees, şi a spus pe scenă că următorul ei album va fi lansat în septembrie.
Cântăreaţa, care nu a mai susţinut un concert din 2017, a interpretat pe scenă hituri precum „Rolling in the Deep”, piese ale trupei Spice Girls, ca „Spice Up Your Life”, iar la un moment dat a fost acompaniată de Florence Welch.
Informaţii despre noul album al cântăreţei au fost oferite recent şi de agentul şi managerul starului, Jonathan Dickins.
Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards, iar, în 2012, a câştigat şase premii Grammy. Înzestrată cu o voce excepţională, artista nu s-a ferit să exprime deziluziile sale în dragoste în melodii precum „Someone Like You” şi „Rolling in the Deep”. Cel de-al treilea album al cântăreţei, intitulat „25”, a fost lansat pe 20 noiembrie 2015, doborând toate recordurile, atât pe piaţa din Marea Britanie, cât şi în SUA. Artista are, în total, 15 premii Grammy, dar şi un Oscar, primit în 2013, pentru piesa „Skyfall” de pe coloana sonoră a peliculei omonime.
Foto Facebook
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook