Actori din „Game of Thrones”, în distribuția serialului „Lord of the Rings”

Christopher Lee als Saruman *** Local Caption *** 2001, 2001, Film, Lord Of The Rings - The Fellowship Of The Ring, The, Der Herr Der Ringe - Die Gefaehrten, Image: 144977448, License: Rights-managed, Restrictions: Nur redaktionelle Nutzung im Zusammenhang mit dem Film. Editorial usage only and only related to the movie. Im Falle anderer Verwendungen, kontaktieren Sie uns bitte. For other uses, please contact us., Model Release: no, Credit line: IFA Film / United Archives / Profimedia

Amazon a anunțat că actori din distribuția serialului de succes „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones” vor juca în seria „Lord of the Rings”, care, cu un buget de 860 de milioane de dolari, se anunță a fi cea mai scumpă producție TV din istorie, potrivit The Guardian, scrie mediafax.ro.

Noul serial „Stăpânul Inelelor/ Lord of The Rings” va fi filmat în Noua Zeelandă începând de luna viitoare, iar compania Amazon a dezvăluit o parte din distribuție, care include și doi veterani ai seriei fantasy „Game of Thrones”, actorii britanici Robert Aramayo, care l-a jucat pe tânărul Ned Stark, și Joseph Mawle, interpretul lui Benjen Stark.

Din distribuție vor mai face parte actorul britanic Owain Arthur, actrița britanico-iraniană Nazanin Boniadi, actorul australian Tom Budge, actrița britanică Morfydd Clark și actrița slovaco-americană Ema Horvath.

Mai mulți actori în roluri cheie vor fi anunțați în curând.

Luna trecută, producătorii au început să aleagă distribuția din aproape 5 milioane de propuneri, după ce au lansat o campanie de promovare prin care căutau persoane cu „nasuri minunate” și „chipuri de poveste”. Au fost la mare căutare și localnici cu înălțimea sub 1,5 metri și de peste 1,95 metri, precum și persoane cu pielea foarte ridată și dinți lipsă, pentru a juca roluri de orci. Nu în ultimul rând au fost căutate persoane roșcate, cu mulți pistrui.

Serialul va explora poveşti scrise de J. R. R. Tolkien, a căror acţiune o precedă pe cea din volumul „Frăţia Inelului”, prima parte din celebra trilogie „Stăpânul Inelelor”.

Amazon a cumpărat drepturile TV pentru cărţile lui Tolkien în urmă cu trei ani.

Romanele „Stăpânul Inelelor/ The Lord of the Rings” au stat la baza celor trei filme „Stăpânul Inelelor”, care au fost turnate tot în Noua Zeelandă, sub bagheta regizorală a lui Peter Jackson, şi au fost lansate de New Line Cinema între 2001 şi 2003. Trilogia „Stăpânul Inelelor” a adus încasări de trei miliarde de dolari la nivel mondial, fără vânzările de DVD-uri, şi a obţinut 17 premii Oscar.

Producţia va debuta în Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, potrivit unui comunicat al companiei Amazon dat publicității la sfârșitul anului trecut.

Şi trilogia „The Hobbit”, a cărei acţiune a precedat-o pe cea din „Lord of The Rings”, a fost filmată de Jackson în Noua Zeelandă.

Noul serial va contribui la impulsionarea economiei Noii Zeelande şi la crearea de noi locuri de muncă şi ar putea deveni cea mai scumpă producţie TV din istorie.

Exit mobile version