Absurditatea sanitară| „Atât de înarmați medical și atât de dezarmați moral. Am acceptat un mediu de carceră”

Foto: Alexandra Laignel-Lavastine, filozof, istoric, publicist 

A face din viața biologică o valoare supremă este o greșeală pe care am putea-o regreta, potrivit noului eseu publicat de Alexandra Laignel-Lavastine.

Există o carte excepțională, cu scrisori de la luptători din rezistență împușcați sub Ocupație: “Iubeau viața până la moarte”. Acest titlu s-ar fi potrivit textului Alexandrei Laignel-Lavastine.

„Ne place viața”, scrie ea. Dar adaugă: „Viața brută nu este totul. Niciodată nu am fost atât de înarmați medical și atât de dezarmați moral”. « Din izolare în izolare, de la mască la mască, am acceptat să trăim într-un mediu de carceră. »

Întrebări pe care ți le poți pune în timpul stingerii

Ce este viața dacă nu accepti să mori pentru ea? Ce este viața dacă, pentru a o păstra, ni se spune să mergem înainte cu capul plecat, îmbrățișând zidurile? Ce este viața când este ridicată la nivelul unui tot absolut și obligatoriu?

Toate aceste întrebări alimentează paginile cărții « Absurditatea sanitară ». Alexandra Laignel-Lavastine protestează împotriva sintagmei „oricare ar fi pretul”, scandată de cei care ne guvernează. „Oricare ar fi pretul” este mult, mult prea scump. Umilirea noastră, supunerea noastră este un preț prea mare, pe care generațiile viitare ni-l vor reproșa într-o bună zi.

Alexandra Laignel-Lavastine îl citează pe Walter Benjamin, care vorbește despre „viața goală” – și o vede ca pe o impostură – ridicată la o valoare supremă. Apoi, stiloul ei devine răzbunător. „Vă bucurați de libertatea dobândită de strămoșii noștri care au murit pentru ea pe baricade. Și acum v-ați baricadat împotriva unui virus?”, scrie ea, anticipând glasul de reproș al copiilor noștri.

Sursa: Caseur