Cântărețul de muzică lăutărească Nelu Ploieşteanu a încetat din viață, după ce a fost infectat cu SARS-Cov-2.
Pe 18 martie a ajuns la Spitalul Floreasca din Bucureşti, cu o formă severă a bolii Covid-19. A cerut externarea două zile mai târziu, pe motiv că nu poate suporta masca de oxigen.
După 36 de ore de tratament la domiciliu, a revenit la spital, unde a fost internat la terapie intensivă. Saturația de oxigen din sânge era foarte scăzută, iar una dintre fiicele sale anunța că este într-o stare foarte gravă.
Astăzi „a pierdut lupta cu virusul”, anunță pagina de Facebook a SMURD.
Artistul, pe numele real Ion Dumitrache, s-a născut pe 16 decembrie 1950, la Ciorani, Prahova. După anul 1990, a lansat 18 albume de muzică lăutărească.