Deutsche Welle: Germania este în cel mai mare impas economic de după Al Doilea Război Mondial
Ministrul Economiei, Peter Altmaier / Foto: Deutsche Welle
Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, spune că repercursiunile crizei coronavirusului asupra economiei vor fi majore, iar Germania nu va reuși stabilizarea financiară înainte de 2022.
Măsurile de carantină impuse de majoritatea statelor lumii au dus la un blocaj economic. Exporturile Germaniei vor scădea cu 11,5% în 2020, apreciază specialiștii.
“Economia Germaniei a fost lovită puternic, atât pe plan intern cât și international. Considerăm că vom înregistra o scădere de 6,3% anul acesta.”, a spus Altmaier într-o conferintă de presă.
Fiecare companie care contribuie la economie trebuie susținută, iar pentru a realiza acest lucru este necesar ca guvernul investească miliarde de euro.
Germania se pregătește să slăbească măsurile de carantină și astfel se va debloca treptat și mediul financiar, dar nu se va schimba nimic peste noapte.
“Vom avea o relaxare treptată a restricțiilor, sperăm că evoluția situației ne va permite să facem asta. Dar chiar și în această situație, nu vom fi capabili să repornim imediat toate sectoarele economiei.”, a adăugat ministrul.
Experții apreciază că recesiunea va atinge cota maximă în trimestrul al doilea, apoi vor începe creșterile economice. Însă, cel puțin în cazul Germaniei, lucrurile vor reveni la situația de dinainte de pandemie abia în 2022.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook