Covid-19: A efectuat Franța un experiment eșuat de redeschidere a școlilor, așa cum a spus Klaus Iohannis?

Covid-19: A efectuat Franța un experiment eșuat de redeschidere a școlilor, așa cum a spus Klaus Iohannis?

Pentru a justifica menținerea școlilor închise, președintele României a declarat că „o școală a fost deschisă experimental” în Franța, „și că experiența nu a decurs foarte bine”. Șeful statului a făcut o confuzie.

Luni 27 aprilie, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că școlile nu se vor redeschide până în septembrie. În timpul discursului său, șeful statului a explicat că a luat această decizie după ce a analizat ce s-a întâmplat în alte țări și a citat, de fapt, exemplul Franței: „Am vrut să știm ce se întâmplă în țările în care școlile au fost deschise în mod experimental. Avem un exemplu în Franța, unde o școală a fost deschisă experimental într-o provincie, iar experiența nu a mers foarte bine. După câteva zile, zeci de studenți au fost testați pozitiv și mai mulți profesori au ajuns la terapie intensivă. Prin urmare, lucrurile nu sunt deloc simple.”.

Despre ce vorbește președintele României? CheckNews nu a găsit nicio mențiune despre o astfel de experiență în presa franceză. Contactat de CheckNews, Ministerul Educației Naționale din Franța neagă în mod oficial: „Nici o școală nu a fost redeschisă în mod experimental, singura situație în care anumiți elevi au fost în contact îi privește pe copiii personalului medical și pe cei ai personalului esențial de securitate internă.”.

O referință la studiul serologic al liceului Crépy-en-Valois

Contactat de CheckNews, serviciul de presă al Președinției României a răspuns că Iohannis se referă la „un studiu realizat între 30 martie și 4 aprilie 2020 de Institutul Pasteur, Universitatea din Paris și Agenția franceză de sănătate publică asupra studenților și profesorilor din departamentul Oise, o zonă afectată de Covid-19 și cu multe cazuri de spitalizări cauzate de Covid-19 la studenți și profesori.”.

Un studiu serologic a fost realizat de Institutul Pasteur la liceul Jean-Monnet din Crépy-en-Valois, în departamentul Oise. Dar, contrar celor spuse de președintele României în declarația sa din 27 aprilie, această campanie de testare a avut loc la o lună după închiderea școlii. Unitatea de învățământ s-a închis la începutul lunii martie și nu a fost niciodată redeschisă, nici experimental, nici în alt mod. Școala din regiunea Oise a fost aleasă pentru cercetare, deoarece este localizată într-una dintre zonele cele mai afectate la începutul epidemiei.

Contactat de CheckNews, profesorul de epidemiologie Arnaud Fontanet, care a condus studiul, explică faptul că această cercetare se bazează pe cifrele din luna februarie. Ancheta, în schimb, a fost făcuta între 30 martie și 4 aprilie, în ideea de a căuta anticorpi în probe de sânge care să ateste o infectare anterioară în rândul elevilor de liceu, profesorilor și personalului unității ”. Studiul a arătat că 41% dintre persoanele care au frecventat liceul Crépy-en-Valois au fost infectate. Dintre rudele elevilor de liceu (părinți, frați), rata de îmbolnăvire a fost de 11%.

 

Sursa: Liberacion

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook