Cutii cu ajutoare, cu fața lui El Chapo pe ele
Foto: AFP
Cartelurile de droguri din Mexic trimit ajutoare pentru cei afectați de criza coronavirusului. În felul ăsta, rețelele de crimă organizată urmăresc să-și mărească influența pe care o au în comunitate.
Alejandrina Guzman, fiica șefului cartelului din Sinaloa, Joaquin „El Chapo” Guzman, a împărțit cutii cu alimente bătrânilor sau oamenilor săraci, care duc lipsă de hrană în perioada pandemiei. Tatăl ei este momentan închis într-un penitenciar din Statele Unite.
Alejandrina deține compania “El Chapo 701”, care produce articole vestimentare cu motive din lumea narco-traficanților. Ea a fost fotografiată în timp ce împărțea ajutoare ambalate în cutii inscripționate cu logo-ul companiei și cu figura tatălui său pe ele.
Fiica lui El Chapo nu este singurul reprezentant al unui cartel care face astfel de acțiuni umanitare în Mexic. În ultima perioadă, numeroase grupări de acest tip au trimis ajutoare oamenilor nevoiași, iar autoritățile nu au niciun temei legal să le oprească.
Jose Reveles, jurnalist specializat pe zona traficului de narcotice, spune că ajutoarele reprezintă “o strategie de propagandă, cu scopul de a se face remarcați”. În opinia lui, violența și actele de caritate fac parte din aceeași categorie de acțiuni prin care cartelurile vor să se impună în zonele pe care le controlează.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook