Se spune că, precum o casă,
Lumea e mare dar și mică,
Unele părți o dezvoltă, altele o strică,
Fiindcă oamenii, la frică, pică,
Și încep să fie iraționali, cică,
Răul e ca musca pe perete,
Uneori te bâzâie, alteori îți ascultă secrete,
Binele e pliciul, ai crede că-i de ajuns,
Dar răul mereu scapă și bazaie pe ascuns,
Și zboară din cameră în cameră, o face ușor,
Și auzi bâzâitul din bucătărie chiar de esti în dormitor,
Și știi că tre’ s-o rezolvi dar acum ți-e lene,
Apoi s-a și oprit, nu mai dă semne,
Și ai senzația că ai scăpat, poate a ieșit afară,
Nu-ți mai stă pe cap, se așterne liniștea iară,
Dar când ți-e lumea mai dragă își reia bâzâitul,
Și uite așa se-ntâmplă, treaba asta, de când timpul,
Ia pliciul, bucureștene! Zic să n-așteptăm panica,
Și să încercăm, de pe acum, să salvăm Fabrica.
Sperând că înțelegi că aici pliciul e petiția,
Cosmin Dominte – cetățean bâzâit de aceeași muscă, de vreo 3 ani și ceva.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook