Măsuri de protecție: Brățara care nu-ți dă voie să duci mâna la față
De ceva timp auzi pe toate canalele de comunicare diverse sfaturi, metode prin care să te protejezi împotriva noului coronavirus. Majoritatea sunt de bun simț și la îndemâna oricui.
Te speli pe mâini cu apă și săpun – cât mai des -, eviți pe cât posibil contactul cu alte persoane, muncești de acasă în limita pe care ți-o impune meseria pe care o practici etc. Și încă ceva: nu duci mâinile în zona feței, cu precădere spre nas, ochi, urechi.
Multora dintre noi nu ne este atât de greu să respectăm aceste indicații, însă, după cum deja ți-ai dat seama, sunt multe gesturi pe care le facem din reflex și de care este dificil să scăpăm.
Acest lucru a fost speculat de Justin Ith, un tânăr din Statele Unite ale Americii, care, împreună cu ai săi colaboratori, a realizat o brățară care vibrează atunci când încerci să duci mâna în zona feței.
Immutouch este numele dispozitivului conceput să îți ofere ajutor în respectarea măsurilor de prevenție. Brățara este compatibilă cu o aplicație pentru smartphone care înregistrează coordonatele feței și dinamica mișcării mâinilor spre zona capului. În felul ăsta, brățara te va atenționa când vei încerca să-ți atingi fața.
Cei de la Immutouch au venit cu ideea în urma unui studiu care afirmă că o persoană își atinge fața, în medie, de 23 de ori pe oră. Așa că și-au propus că ajute oamenii să scape de acest obicei.
Produsul a fost lansat la începutul lunii martie, iar Ith spune că a fost o cerere foarte mare încă de la început. “Am fost încântați să vedem că accesoriul este purtat de cadrele medicale care luptă în prima linie, dar și de angajații care nu pot lucra de acasă.”.
Invenția poate reprezenta un real beneficiu, mai ales dacă ești printre cei care nu-și pot controla prea bine aceste obișnuințe.
Dar, cum nimic nu rămâne nerăsplătit pe lumea asta… și creatorii device-ului își cer partea. Brățara costă 50 de dolari plus taxele de transport. Se poate comanda și în România, chiar de pe site-ul lor oficial immutouch.com și spun ei că ai putea s-o primești cam pe la începutul lui mai.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook