În ce condiții se reiau filmările serialului australian „Neighbours”

În ce condiții se reiau filmările serialului australian „Neighbours”

Pandemia de coronavirus a suspendat producțiile pentru show-uri TV și filme în întreaga lume, odată cu inderdicțiile de călătorie și restricțiile privind adunările numeroase.

Totuși, în Australia, pentru legendarul serial „Neighbours” vor fi reluate filmările săptămâna aceasta, însă cu câteva găselnițe creative.

Actorii vor trebui să păstreze distanța socială. Distribuția și echipa vor fi izolate în grupuri diferite. Și ca totul să pară normal, se bazează pe câteva trucuri de filmare și producție.

Filmările au fost suspendate la jumătatea lui martie, când au apărut primele cazuri de coronavirus în Australia.

„Sănătatea și siguranța distribuției și echipei sunt esențiale și am urmat cu strictețe recomandările guvernamentale”, spune Jason Herbison, producătorul executiv.

„Datorită stilului serialului și numeroaselor platouri de filmare ale studiourilor de producție, am ajuns la concluzia că putem relua filmările în așa fel încât să protejăm pe toată lumea și să reușim să aducem din nou publicului serialul iubit.”

Actorii nu își vor da mâna, nu se vor săruta și nu se vor apropia unul de altul, așa cum se întâmpla înainte de pandemie. Studioul și celelalte platouri de filmare vor fi împărțite în secțiuni, în așa fel încât oamenii să nu se întâlnească, așa că, dacă cineva este infectat, oficialii să poată identifica precis oamenii cu care a venit în contact și traseele pe care le-au urmat.

Distribuția și echipa de producție vor fi împărțite în trei grupuri, pentru a minimiza contactele și pentru a reduce contaminarea.

Nu vor fi mai mult de 20 de oameni în fiecare zi,  în fiecare zonă determinate, iar cei prezenți vor fi distribuiți în așa fel încât să respecte distanțarea social, având cel puțin 1,5 metri între ei.

Ca o concluzie, producătorul executiv a spus că va folosi editarea creativă, în așa fel încât măsurile de siguranță să nu fie atât de evidente pentru public și a adăugat: „Suntem gata să adaptăm producția și dacă restricțiile viitoare o vor cere.”

„Neighbours” e difuzat încă din 1985, fiind unul dintre cele mai longevive seriale din lume, devenind un success international, mai ales pe piața britanică, unde este considerat cel mai mare export media australian.

O sumă de vedete de la Hollywood dar și staruri pop și-au început carierele în acest seriel, printre ele fiind Margot Robbie, Guy Pearce, Russell Crowe sau Kylie Minogue.

 

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook