Giganții de retail americani îngenunchiați de coronavirus
Au fost odată giganții industriei de retail din Statele Unite, suficient de puternici pentru a rezista Marii Crize, Marii Recesiuni, războaielor și chiar ascensiunii fulminante a cumpărăturilor online. Dar e posibil ca Sears, JCPenney și altele să nu supraviețuiască crizei coronavirusului.
În vremea pandemiei, magazinele au fost grav afectate. Retailerii au concediat sute de mii de angajați, iar vânzările au scăzut dramatic. Cumpărătorii, la rândul lor, și-au redus drastic bugetele, limitându-se la produse de strictă necesitate, iar dacă situația va continua, retailerii vor fi obligați să mai concedieze angajați, să închidă definitiv unele magazine și să restructureze altele.
„Magazinele fizice erau deja sub presiune, încă dinaintea coronavirusului, din cauza cumpărăturilor online, iar acum paradigma se schimbă odată cu accelerarea trecerii spre online”, spune Randal Konik, analist la Jefferies.
Sears, JCPenney (JCP), Neiman Marcus și J. Crew erau cele mai afectate companii înainte de pandemie. Au fost nevoite să închidă magazine, confruntându-se cu cea mai mare scădere a vânzărilor, chiar dacă rata șomajului era cea mai redusă din ultimii 50 de ani.
Însă acum, cu un număr record de americani care solicită ajutor, șomajul va crește în lunile, poate în anii care urmează, ceea ce va face ca apetitul pentru cumpărături să scadă și mai mult.
De altfel, Sears a intrat în insolvență în 2018, viitorul companiei fiind unul destul de nesigur.
JCPenney, Neiman Marcus și J. Crew sunt și ele sufocate sub povara datoriilor, a reducerii cotelor de piață, a numărului mare de magazine și a numărului din ce în ce mai mare de oameni care se orientează spre online.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook