VIDEO | Asistente medicale împușcate cu gloanțe de cauciuc în timpul unui protest în Africa de Sud
Polițiști din Africa de Sud au fost filmați împușcând cu gloanțe de cauciuc asistente medicale care protestau din cauza lipsei de echipament medical de protecție.
Incidentul nu este singular. Din păcate, în multe zone din lume autoritățile apelează la violență pentru a institui regulile de carantină.
În imagini apar polițiști din orașul sud-african Welkom, care folosesc muniție din cauciuc și grenade cu gaze lacrimogene, împotriva unor asistente medicale care protestează.
Uniunea Sindicatelor pentru Educație, Sănătate și Muncă a comunicat că două asistente de la Spitalul Regional Bongani au fost împușcate cu gloanțe de cauciuc, potrivit Times Live.
Forțele locale de poliție neagă acest incident.
Imaginile au fost postate pe Twitter de Michael Sun, un cosilier al orașului Johannesburg, care a scris: “Aceasta este cea mai tristă zi din istoria Africii de Sud. Am fost informat că asistentele de la Spitalul regional Bongami din Welkom care protestau pentru că sunt forțate să lucreze fără echipament de protecție, au fost atacate de polițiști cu grenade lacrimogene și gloanțe de cauciuc”.
“Îmi plânge inima”, a completat el.
În Africa de Sud au fost arestați 17,000 de cetățeni care nu au respectat măsurile de carantină instituite de guvern pe 27 martie.
Săptămâna trecută, polițiștii au tras cu gloanțe de cauciuc într-un grup de câteva aproximativ 200 de persoane care stateau la coadă în afara unui supermarket.
Astfel de incidente regretabile au fost semnalate și în alte zone ale lumii, cum ar fi Argentina sau India.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook