Pandemia cumințește Pământul
Străzile orașelor, odată foarte aglomerate, sunt acum pustii, traficul pe autostrăzi a fost redus la minim și din ce în ce mai puțini oameni pot fi văzuți plimbându-se pe afară.
Restricțiile globale pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului au făcut ca lumea să fie mai tăcută, iar asta observă și oamenii de știință.
Seismologii din toată lumea constată că există mult mai puțin zgomot seismic, adică vibrații generate de automobile, trenuri, autobuze și chiar de oamenii care-și văd de viața de zi cu zi, iar în absența acestui zgomot, scoarța Pământului se mișcă mai puțin.
Thomas Lecocq, geolog și seismolog la Royal Observatory din Belgia, a fost primul care a atras atenția asupra acestui fenomen, la Bruxelles.
La Bruxelles a fost observată, de la jumătatea lunii martie, o reducere între 30% și 50% a zgomotului seismic ambiental, odată cu închiderea școlilor, a afacerilor și a măsurilor de distanțare socială. Nivelul de zgomot a coborât până la nivelul celui înregistrat în ziua de Crăciun.
Reducerea zgomotului a făcut posibilă detectarea unor micro-seisme, dar și a altor evenimente pe care, în mod normal, stațiile seismice nu le înregistrau.
Lecocq spune că diagramele arată că oamenii ascultă recomandările autorităților de a sta în case și a reduce activitățile în aer liber la minim.
„Din punct de vedere seismologic, putem să-i motivăm pe oameni, spunându-le, ‘Vă simțiți singuri acasă, dar vă putem spune că toată lumea este acasă, toată lumea face la fel, toți respectă regulile”.
Datele pot furniza indicii și despre locurile unde măsurile de izolare nu sunt respectate, spune Raphael De Plaen, cercetător la Universidad Nacional Autónoma de México.
„În viitor, aceste indicii pot fi utilizate de autorități ca să-și dea seama unde nu se acționează corect și ce ar trebui făcut ca oamenii să respecte restricțiile, pentru că sunt în interesul tuturor”, a spus el.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook