Ești norocos dacă îți permiți să stai în izolare. Mesajul unui medic indian
Suntem într-o situație neplăcută în această perioadă. Mulți dintre noi simțim nevoia să fim din nou liberi, să ne putem mișca fără restricții, fără teama de a ne infecta și fără grija că cei dragi nouă s-ar putea îmbolnăvi.
Tocmai pentru a reveni cât mai repede la normal, trebuie să respectăm aceste măsuri care pot fi destul de dificil de îndurat pentru unii dintre noi.
Dacă privim totul dintr-un alt unghi, ne putem considera chiar norocoși că avem posibilitatea să ne izolăm în condiții normale și ne putem astfel proteja de noul virus.
Un medic indian a lansat în mediul online un alt punct de vedere, raportându-se la condițiile precare ce există în India și la situația oamenilor care nu-și permit anumite lucruri ce pentru noi sunt normale.
Redăm mai jos cuvintele medicului, care ar putea fi mobilizatoare pentru noi.
„Distanțarea socială este un privilegiu. Înseamnă că locuiești într-o casă destul de spațioasă încât să-ți permiți acest lucru. Să te speli pe mâini este, de asemenea, un privilegiu. Înseamnă că ai acces la apă curentă. Dezinfectanții de mâini reprezintă un privilegiu. Înseamnă că ai bani să-i cumperi. Izolarea este un privilegiu. Înseamnă că-ți permiți să nu mergi la muncă. Majoritatea măsurilor de prevenție contra COVID-19 sunt posibile pentru cei înstăriți. De fapt, un virus transmis de cei bogați în timp ce călătoreau în jurul lumii, va ucide acum milioane de săraci. Noi, cei care ne-am distanțat din punct de vedere social și ne-am autoizolat, trebuie să realizăm cât de privilegiați suntem. În India sunt foarte mulți oameni care nu vor putea face asta.”
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook