Vaccinul anti-Covid de la Pfizer are eficiență de 70% împotriva formelor severe provocate de Omicron, arată un studiu realizat în Africa de Sud
Vaccinul anti-Covid de la Pfizer este, în general, mai puțin eficient împotriva tulpinii Omicron, dar protejează totuși în proporție de 70% împotriva formelor severe ale bolii, potrivit unui studiu realizat în Africa de Sud, tară în care a fost depistată noua variantă pentru prima dată.
Studiul dezvoltat de cea mai importantă companie privată de asigurări de sănătate din țară, Discovery, în colaborare cu oameni de știință de la Consiliul de Cercetare Medicală din Africa de Sud (SAMRC), se bazează pe rezultatele a 78.000 de teste PCR efectuate între 15 noiembrie și 7 decembrie. „Două doze ale vaccinului Pfizer arată o eficacitate de 70% în reducerea spitalizărilor”, spune președintele Discovery, Ryan Noach.
Vaccinul avea eficacitate de 93% împotriva cazurilor severe provocate de variantele anterioare.
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook