Portugalia vrea să reintroducă restricții anti-Covid, deși are una dintre cele mai mari rate de vaccinare din lume
Premierul portughez Antonio Costa spune că autoritățile uneia dintre cele mai vaccinate țări din lume ar putea reintroduce anumite măsuri menite să oprească răspândirea SARS-Cov-2 în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă.
Numărul de cazuri noi a crescut treptat în ultima lună în Portugalia, iar sâmbătă a atins un maxim zilnic de 1.816.
Rata de infectare pe 14 zile a fost luni de 156 de cazuri la 100.000 de persoane, de două ori mai mare decât cea din Spania, care are o pondere ușor mai scăzută de cetățeni complet vaccinați.
„Trebuie să încercăm să acționăm acum pentru a fi mai puțin temători în perioada Crăciunului”, spune Costa. „Cu cât acționăm mai târziu, cu atât riscurile sunt mai mari.”
Miniștrii se vor întâlni vineri cu experți în sănătate pentru a evalua situația și abia apoi vor decide ce reguli să impună. Costa precizează că măsurile vor fi aplicate doar atunci când „este strict necesar”.
Aproximativ 86% din populația Portugaliei de puțin peste 10 milioane de locuitori este complet vaccinată împotriva Covid-19. A raportat aproximativ 1,1 milioane de cazuri și 18.265 de decese de la începutul pandemiei.
Țara s-a confruntat cu cea mai grea luptă anti-Covid în ianuarie, forțând autoritățile să impună măsuri stricte de izolare, care apoi au fost ridicate.
Costa crede că este puțin probabil ca guvernul să reintroducă izolarea și că noile măsuri nu vor „afecta prea mult traiul normal al portughezilor”.
Purtarea măștilor este încă obligatorie în transportul public, centrele comerciale și adunările mari. Certificatul digital Covid-19 este necesar pentru a intra în cluburi de noapte și la evenimente mari, dar și pentru a călători.
Sursa: Reuters
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook