Moderna spune că vaccinul său anti-Covid este mai eficient decât cel produs de Pfizer, dar recunoaște că riscul de a dezvolta miocardită este mai mare
Moderna a apărat joi folosirea vaccinului său împotriva Covid-19, declarând că protecția pe care o oferă împotriva bolilor severe, a spitalizării și a decesului depășește riscul de miocardită, o afecțiune cardiacă rară observată la un număr mic de tineri care au primit vaccinul. Compania a anunțat săptămâna trecută că Food and Drug Administration (FDA) are nevoie de mai mult timp pentru a decide dacă va autoriza vaccinul său în două doze pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, în timp ce agenția analizează cazurile de miocardită identificate.
Numărul cazurilor de inflamație a inimii la bărbații sub 30 de ani care au primit vaccinul Moderna este mai mare decât cel raportat la bărbații cărora li s-a administrat serul Pfizer/BioNTech, recunoaște directorul medical al Moderna, dr. Paul Burton.
El a citat date ale bărbaților cu vârste cuprinse între 12 și 29 de ani vaccinați în Franța – au existat 13,3 cazuri de miocardită la 100.000 de persoane pentru vaccinul Moderna, comparativ cu 2,7 cazuri la 100.000 de persoane pentru vaccinul Pfizer.
Raportul beneficiu/risc este pozitiv
Pe de altă parte, a prezentat date ale Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, care au arătat că șansele de a dezvolta forme ușoare sau severe de Covid au fost mai mici la beneficiarii Moderna decât la cei care au primit vaccinurile Pfizer sau Johnson&Johnson. Au existat 86 de cazuri de infectare la 100.000 de oameni pentru vaccinul Moderna și 135 de cazuri la 100.000 pentru Pfizer, specifică el.
„Credem că raportul între beneficii și riscuri este extrem de pozitiv”, adaugă el.
Peste 71 de milioane de americani sunt complet vaccinați cu serul Moderna, potrivit datelor compilate de CDC.
Unele țări, cum ar fi Finlanda și Suedia, au suspendat utilizarea vaccinului la persoanele cu vârste sub 30 de ani, din cauza riscului de a dezvolta miocardită.
Sursa: CNBC
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook