Iată știrile tale!
Cursul leu-euro atinge un nou maxim istoric. BNR cotează moneda unică azi la 4 lei și 84 de bani. Și ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează creditele în lei, urcă la 3,15%, așadar cresc ratele.
Veștile bune vin însă de la bănci! Banca Românească suspendă plata ratelor pentru cel mult 2 luni, după o cerere din partea clienților. Banca Transilvania prelungeşte până în mai perioada de graţie pentru cardurile de credit, iar CEC poate amâna pentru 30 de zile plata ratelor la toate creditele. BCR are soluții în funcție de situația fiecarui client.
Maternitatea Bucur va prelua eventualele cazuri de gravide infectate cu coronavirus. Spitalul Colentina a devenit, de ieri, centru pentru tratarea pacienților infectați cu COVID19.
Elevii și studenții nu vor repeta anul școlar sau pe cel universitar, anunță ministrul educației, Monica Anisie. Ea precizează că, în privința examenelor naționale, ministerul lucrează la măsuri pe care le va comunica public, în cel mai scurt timp.
UEFA amâna Campionatul European de fotbal, din această vară pentru anul viitor.
Dacă muncești de acasă și vrei să fii eficient, te sfătuiesc să te trezești cu o jumătate de ora înainte de a începe lucrul, să nu stai în pijama și să te așezi la birou. Defineşte clar orele de muncă, ia-ţi pauze scurte, ieşi în balcon să mai respiri aer curat. Și nu trebălui prin casă în timpul orelor de muncă.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook