Ora 8:00, îți spun acum ce mai e nou.
De astăzi, țara noastră intră în starea de urgență. Klaus Iohannis urmează să emită decretul privind instituirea stării de urgență, în care vor fi anunțate măsurile de criză ce vor fi luate în următoarea perioadă.
Va fi oprit sau nu transportul comun în București? Ludovic Orban spune că nu s-a luat în calcul această măsura. Iar directorul STB anunță că este posibilă o reducere a numărului de mijloace de transport cu 20%.
În timpul ăsta, băncile cer modificarea urgentă a legislației, inclusiv pentru Prima Casa, pentru a putea suspenda ratele la credite.
Toate băncile vor lua măsuri de suspendare a plății, în diferite forme, spune viceguvernatorul BNR, Adrian Vasilescu.
Duminică a fost o zi de cosmar în Europa – Italia a înregistrat cei mai mulți morți, 368, iar totalul deceselor provocate de coronavirus sare aici de 1800.
În Spania s-a dublat numărul deceselor – 154 doar ieri.
La noi, duminică au fost confirmate 16 cazuri noi, iar numărul persoanelor diagnosticate ajunge la 139. Vestea bună este că nu avem până acum nicio victimă.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook