Dumnezeu, știința, dovezile: Cercetătorii se folosesc de știință pentru a demonstra că Dumnezeu există

Ar putea descoperirile legate de teoria relativității, mecanica cuantică, complexitatea ființelor vii, moartea termică a Universului și, mai presus de toate, Big Bang-ul să îi converteasca pe necredincioșii de astăzi? Autorii cărții Dumnezeu, știința, dovezile sunt convinși că da.

Pe 18 decembrie, telescopul James-Webb va fi lansat din Kourou, Guyana, și plasat pe orbită în jurul Soarelui, la 1,5 milioane de kilometri de Pământ. Înlocuitorul lui Hubble va putea descoperi „fața lui Dumnezeu” în strălucirea slabă a galaxiilor îndepărtate? Cei doi autori ai cărții Dumnezeu, știința, dovezile, Michel-Yves Bolloré și Olivier Bonnassies, nu mai au nevoie de argumente: ei îl văd deja.

Ei urmăresc cu pasiune etapele celei mai uluitoare odisee științifice a omenirii. În 1992, astrofizicianul câștigător al Premiului Nobel, George Smoot, a fotografiat prima lumină cosmică dintr-un Univers care încă rătăcea, la 380.000 de ani după Big Bang. Imaginea sa arăta ca un oval albăstrui, pătat de șofran și culori portocalii. El a fost cel care a spus în fața Societății Americane de Fizică: „Este ca și cum ai vedea fața lui Dumnezeu”.

Oamenii de știință și credința

De atunci, observatorii acestui trecut vechi de 14 miliarde de ani au continuat să acumuleze elemente noi, iar deceniile următoare promit că vor fi spectaculoase. „În următorii treizeci de ani, vom avea revelații interesante cu privire la cosmologia originilor”, spune astrofizicianul Trinh Xuan Thuan, care este unul dintre acei astrofizicieni credincioși – este budist – pe care autorii acestei cărți îl aduc la lumină.

Și nu este singurul care a pariat pe marele arhitect. S-au făcut câteva studii, de exemplu în Statele Unite, în 2009, unde Centrul de Cercetare Pew a făcut un sondaj intitulat „Oamenii de știință și credințe din Statele Unite”. Aflăm că majoritatea oamenilor de știință americani cred în „ceva” (51%), iar ateii sunt minoritari (41%).

Bolloré și Bonnassies citează, de asemenea, un studiu din 2003 realizat de geneticianul Baruch Aba Shalev legat de convingerile religioase ale câștigătorilor premiului Nobel. Arată că 90% din premiile științifice Nobel sunt identificate cu o religie, dintre care două treimi cu creștinismul. Și că procentul de atei dintre câștigătorii Premiului Nobel în literatură este de 35%, față de doar 10% în rândul oamenilor de știință.

Desigur, argumentul autorității este greșit. Chiar dacă toți oamenii de știință ar fi atei militanți, acest lucru nu i-ar împiedica pe alții să creadă în Dumnezeu. Dar dă tonul unei schimbări. Deoarece validarea Big Bang-ului la începutul anilor ’60 a satisfăcut cele trei monoteisme – atât de mult corespunde această relatare cu cea a creației Lumii în Vechiul Testament – lăsând deoparte literaliștii care se agață de ideea de „o lume creată în șase mii de ani.

Încă din 1951, Pius al XII-lea fusese entuziast: „Într-adevăr, știința de astăzi a reușit să asiste la „Fiat lux-ul inițial”. Dar el a fost, de asemenea, precaut: „Faptele observate până în prezent nu constituie un element de dovadă”. Georges Lemaître, preot și fizician belgian prea subestimat, care a avut prima intuiție a Big Bang-ului, ne-a invitat, de asemenea să nu confundam „cosmologia și teologia”.

Deci, a existat într-adevăr un înainte și un după Big Bang. Această teorie, acum incontestabilă, a fost mult timp opusă tuturor celor care au respins vechiturile metafizice și superstițiile biblice, deoarece a deschis din nou o perspectivă teologică. Autorii ne amintesc de acele episoade uitate ale nazismului și comunismului, care au luptat împotriva acestor idei, pedepsindu-le cu închisoarea și condamnarea la moarte.

Chiar și Albert Einstein

Și au dreptate să insiste asupra evoluției unei științe din ce în ce mai dogmatice pe probleme religioase. Ateii nu se mai pot baza pe știință pentru a demonstra că Dumnezeu nu există. Credincioșii pot invoca la rândul lor descoperirile științei pentru a-l demonstra pe Dumnezeu? Autorii spun ca e posibil. Ei susțin că nimic nu se naște din nimic și că, dacă ar exista un Big Bang, ar exista ceva și mai puternic înaintea lui: o inteligență supremă.

Însă, a vorbi despre un „înainte” înseamnă totuși să te înregistrezi la timp. Dar timpul s-a născut odată cu Big Bang-ul. Deci, este la fel de absurd să ne întrebăm „care este nordul Polului Nord” (Stephen Hawking), precum este să presupunem un eveniment înainte de eveniment, cu o dată înainte de timp. Acest lucru ne lasă cu o întrebare fără răspuns: cum se poate naște ceva din nimic? Sau, mai prozaic: cine a pornit ceasul?

Un punct este clar: cercetătorii, atei sau nu, acceptă întrebări metafizice. Este deja un mare pas înainte pentru credincioși, indiferent de credința lor particulară. La urma urmei, chiar Albert Einstein ajunsese să accepte ideea unui Dumnezeu, „prima cauză a lucrurilor”. O altă sarcină va fi ca autorii noștri să împace acest Dumnezeu campion al cifrelor și particulelor cu Dumnezeul iubirii din Noul Testament.

Sursa: Le Figaro