De parcă n-ar fi fost de ajuns uimirea că se aflau într-un hambar care, în timpul furtunii, înaintase spre ei parcă invitându-i să se adăpostească, aflau acum – dacă ciudatul maestru Honza spunea adevărul – că hambarul era Golemul însuşi. N-aveau încotro, câtă vreme stăteau în beznă trebuiau să se ghideze după vocişoara celui care tocmai le declarase cu mândrie că e scotograf.
„Dragul meu Honzíček…”, i s-a adresat Lima cu multă căldură. „Pot să-ţi spun Honzíček, aşa cum mărturiseai că îţi spun prietenii?”. N-a aşteptat răspunsul, s-a precipitat să ajungă unde voia: „Ce înseamnă scotograf?”.
„Întâi şi întâi explică-ne ce e scotografia”, l-a îndemnat şi Kilo.
„Ca şoareci de bibliotecă ar trebui să ştiţi”, le-a răspuns vocişoara. „E drept însă că scotografia – arta de a scrie pe întuneric – e o meserie rară, rarissimă, aş spune. Unii zic că ar fi pe cale de dispariţie, eu cred că ar trebui să fie pe cale de reapariţie dacă, aşa cum aud, lumea se va prăbuşi în întuneric…”.
„Şi ce legătură are arta de a scrie pe întuneric cu faptul că tu vieţuieşti, cum susţii, în burta Golemului?”. Charlie a regretat imediat că deschisese gura, temându-se că întrebarea lui stupidă îi va da prilej maestrului Honza să se împăuneze din nou.
Doar că vocişoara era mai interesată de propunerea Limei: „Desigur, poţi să-mi spui Honzíček. De fapt, mi-aş fi dorit să mă cheme Baruch”.
„Baruch?!”. Lima vibra de curiozitate.
„Prenumele ilustrului meu dascăl, Spinoza”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook