Israel| Certificatele verzi expiră duminică. Peste 1,5 milioane de cetățeni nu mai sunt eligibili pentru a le reînnoi
Certificatele verzi Covid emise israelienilor în ultimul an devin nule duminică și tuturor cetățenilor eligibili li se va cere să descarce noi permise, pentru a le înlocui pe cele expirate. Însă regulile pentru primirea unui permis s-au schimbat.
Peste 1,5 milioane de israelieni nu mai îndeplinesc criteriile de a fi complet vaccinați sau imunizați natural în urma vindecării.
Sunt considerate eligibile pentru un Green Pass persoanele vaccinate care au primit două doze ale vaccinului în ultimele șase luni sau o a treia doză în ultimele șase luni.
Persoanele care s-au vindecat de la Covid-19 pot primi un permis pentru maximum șase luni de la data eliberării certificatului de vindecare. După șase luni, cei care se află în această situație trebuie să primească o doză a vaccinului pentru a putea primi un Green Pass.
Israelienii care au trecut prin boală și apoi au primit o doză de vaccin sunt, de asemenea, eligibili pentru permis, timp de șase luni de la data vaccinării.
De ce s-au schimbat criteriile?
Pe măsură ce varianta Delta a intrat în Israel, iar ratele infectăriilor și spitalizărilor au început să crească, cercetătorii de la Sheba Medical Center au dat publicității date conform cărora capacitatea vaccinului Pfizer de a opri infectarea a scăzut de la peste 90% pentru persoanele vaccinate în decembrie și ianuarie 2020, la 40% în iulie 2021, în unele cazuri.
Două studii ulterioare, unul realizat de Universitatea Oxford și altul de către Centrul SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), au arătat rezultate similare.
Permisele verzi sunt valabile șase luni de la data celei de-a doua sau a treia doze (în funcție de caz) sau de la data eliberării certificatului de vindecare.
Unde va fi necesar un Green Pass?
Green Pass-urile vor fi necesare la evenimente culturale și sportive; conferințe și expoziții; hoteluri; săli de sport, studiouri de fitness, piscine și cluburi; lăcașuri de cult cu mai mult de 50 de credincioși; săli de evenimente; restaurante, cafenele, baruri și săli de mese; muzee și biblioteci; atracții turistice precum parcurile de distracții; universități sau alte locuri de învățământ superior.
Sursa: Jerusalem Post
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook