„Ştiu ce urmăreşti!”, a strigat Delta aterizând nervos pe piatra funerară a Maharalului.
Bibliotecarul Eretic, care se lăudase că e diavolul însuşi, n-a renunţat la vocea învăluitoare, de catifea: „Parcă atunci când ne-am văzut ultima oară erai mai puţin curajos…”.
„Atunci eram singur, acum sunt cu fraţii mei!”.
„Hm… O familie frumoasă… Liliacule, nu-ţi fă iluzii, tot singur ai rămas. Şi ce spuneai că ştii?”.
Delta era mai puţin sigur de sine: „Ştiu ce urmăreşti. ştiu că tu eşti în spatele Fabricii de Prelucrat Amintiri…”.
Catifeaua din vocea Bibliotecarului s-a transformat în pânză de sac: „Eu nu sunt în spatele, ci mereu deasupra. Aici şi dincolo, mereu deasupra”.
„Doar mintea ta putea cloci ideea Fabricii de Prelucrat Amintiri!”.
Bibliotecarul a râs. Tonalitatea pânzei de sac era acum un şfichuit de frânghie Pe frânghia vocii diavolului a încercat Echo să se ţină în echilibrul: „Şi eu am înţeles ce vrei – să resetezi lumea, ştergându-i memoria”.
„Există şi altă soluţie?”. Frânghia se strângea pe nesimţite în jurul lor: „Lumea nu poate fi schimbată, decât reşapându-i memoria. O voi schimba, oferindu-i un trecut mai bun!”.
Lima era complet derutată: „Dar paragraful pe care m-ai pus să-l citesc vorbeşte despre o memorie patologică…”.
Vocea Bibliotecarul Eretic s-a înfipt în mijlocul lor ca un ţăruş: „Cine a spus <Creierul e un război de ţesut fermecat>?”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook