Realizatorul TV Jimmy Kimmel consideră că persoanele nevaccinate anti-Covid trebuie lăsate să moară
Realizatorul emisiunii de noapte de la ABC News îi atacă pe americanii nevaccinați, despre care crede că nu au dreptul să fie internați în secțiile ATI. Îngrijorat de ratele mari de infectare cu SARS-Cov-2, Kimmel spune, în monologul de deschidere a ediției de marți, că „Fauci avertizează că spitalele devin din ce în ce mai aglomerate și vor trebui să facă alegeri foarte dure pentru a tria pacienții care ajung la ATI.”
„Alegerile nu mi se par așa complicate”, afirmă Kimmel. Și nu se oprește aici. El îi batjocorește pe cei care, împotriva recomandărilor, iau medicamente antiparazitare (ivermectină) pentru a se trata de Covid.
„Ești vaccinat și ai un atac de cord? Sigur, vino și te vom trata. Ești nevaccinat și ai înfulecat substanțe pentru cai? Odihnește-te în pace.”
„Încă avem o mulțime de idioți. Oamenii încă iau ivermectină. Centru pentru controlul otrăvirilor înregistrează o creștere alarmantă a apelurilor care vin din partea celor care iau tratamente destinate animalelor pentru a se trata de Covid, dar refuză vaccinul. E ca și cum ai fi vegan și spui ‘Nu, nu vreau un hamburger, dă-mi o conservă cu mâncare de câine’.”
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook