Parlamentul lituanian vrea să construiască un zid la granița cu Belarus, pentru a bloca valul de migranți
Refugiați într-o tabără din Lituania. Foto: AP
Parlamentul lituanian dezbate posibilitatea de a construi un zid metalic acoperit cu sârmă ghimpată la granița cu Belarus, pentru a reducere numărul mare al migranților.
Tot mai mulți cetățeni care se află în Belarus încearcă să găsească refugiu în special în Lituania, Letonia sau Polonia. Autoritățile respectivelor state îl acuză pe Aleksandr Lukașenko, președintele din Belarus, că manevrează valul de migranți pentru a determina Uniunea Europeană să renunțe la sancțiunile impuse asupra țării sale.
Dacă propunerea trece de Parlament, Lituania va construi un zid metalic înalt de patru metri, acoperit cu sârmă ghimpată, pe o distanță de 508 kilometri din cei 670 care definesc granița cu Belarus. Operațiunea va costa aproximativ 152 de milioane de euro, potrivit agenției de presă Baltic News Service.
Parlamentul va decide și dacă este necesar ca militarii statului să patruleze la graniță și să restricționeze migranții să ceară azil politic în locații dedicate, cum ar fi punctele vamale sau consulatele – în loc să le ofere posibilitatea de a cere azil politic în orice punct al graniței, cum se procedează în prezent.
4.026 de persoane au trecut granița spre Lituania de la începutul anului, comparativ cu 74 în 2020, spune Ministerul de Interne lituanian. Majoritatea sunt din Iraq, Congo sau Camerun, spune Poliția de Frontieră. Belarus îndrumă migranții care ajung cu avionul la Minsk să meargă spre granița cu Lituania.
Sursa: Reuters
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook