Aţi mirosit vreodată o oglindă care fumegă? Nici Delta.
Era întuneric ca în burta unei statui şi Delta nu se vdeea decât pe sine în oglinda fumegândă a unui metal lustruit.
Poate, purtat de vocea Bibliotecarului Eretic, aterizase în burta vreunei statui – Praga era plină de ele.
Dacă se vedea doar pe sine, nu însemna că e singur. Ştia că imaginea diavolilor nu se reflectă în oglindă.
Mater Urbium („Mama Orașelor”) l-a tulburat totdeauna. Şi când i-a fost departe, şi când i-a fost aproape. Liliacul sub acoperire avea avantajul să fi văzut Praga din toate cele o sută de clopotniţe ale sale şi, dacă vreodată s-ar fi gândit să se stabilească undeva, s-ar fi instalat ca un prinţ cu pene în clopotniţa Catedralei Sfântului Vitus, patronul comedianţilor. Se şi vedea atârnând, la marile sărbători, în Fereastra Trandafirie de deasupra portalului.
Numai în Mama Oraşelor Delta s-a simţit mereu ca în faţa unei oglinzi, el însuşi şi în afara lui însuşi, privindu-se lung.
Şi-a făcut urechile pâlnie: pe undeva prin preajmă, stropii de ploaie cădeau sfârâind pe pietrele încinse încă ale pavajului, semn că mai era mult până la miezul nopţii.
A strigat „Hei!”, iar ecoul de bass-bariton din burta statuii i-a răspuns mirat: „Ei?”.
A adormit, gândindu-se la cei unsprezece şi la motan. Apoi a visat unul dintre visele lui răsturnate.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook