Rabbi Lempel a crezut c-a aţipit, când pe cerul minţii sale au trecut unsprezece şoareci de bibliotecă, flancaţi de un motan şi un ghem de zdrenţe care respira sacadat.
Sultan Altan sărea de pe un acoperiş pe celălalt, când a zărit suuuuuus, în înalturi, alaiul prietenilor săi, din care i se părea că lipseşte unul, dar căruia i se alăturase Angrosista de Belele, ceea ce îl neliniştea profund.
Cercetând ca în fiecare noapte tăriile prin ocheanul său preţios, Yavuz paşa, şeful Coperţilor Negre, a identificat o formaţiune stranie, un fel de stol de stele îndreptâdu-se spre apus. A luat-o ca pe un semn.
Tahir, porumbelul arogant, dublu moţat, era cât pe ce să se încurce în coada motanului. Nici prin cap nu i-ar fi trecut că ar putea să-i întâlnească pe cei treisprezece în văzduh. Doar că nu mai erau treisprezece, ci doisprezece, iar după ei încerca să se ţină Angrosista de Belele. Nu s-a mirat că îi vede zburând. De mirare era pentru Tahir că mai există pe lume fiinţe care nu zboară. L-a deranjat doar că nu l-au băgat în seamă. Pesemne erau foarte grăbiţi şi concentraţi, ca nişte novici, să nu piardă altitudine. A privit lung în urma lor, încercând să ghicească încotro se îndreaptă. Îşi amintea cum, cu ceva vreme în urmă, şoarecii şi motanul lor îl căutau pe Dresorul de Şobolani, căruia unii îi mai spuneau şi Bibliotecarul Eretic, pe care el, Tahir, îl învăţase să zboare şi în schimb acela îi citea din cea mai frumoasă carte, „Firida luminilor”. Dacă avea vreo nemulţumire era că dispăruse înainte s-o termine.
… Noaptea era dulce ca o bucată de zahăr candel, iar cel despre care Alfa spusese odată că are toate răspunsurile, Rabbi Lempel, Rabbi Luminiţă din Pisicopole, nu şi-a pus nici o întrebare.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook