Fostul premier francez Francois Fillon, numit la conducerea companiei petroliere rusești Zarubezhneft
Fostul președinte Francois Fillon a devenit membru al consiliului director al companiei petroliere Zarubezhneft, deținută integral de statul rus. Se alătură astfel unui grup destul de mare de foști demnitari europeni care dețin funcții de conducere în companiile energetice din Rusia.
Fillon apare pe lista conducătorilor companiei începând cu 28 iunie 2021, potrivit unui portal cu informații legate de afaceri deținut de agenția de presă Interfax.
Un ordin guvernamental publicat la începutul lunii îl nominaliza pe Fillon ca viitor membru în consiliul de conducere.
Zarubezhneft este deținută integral de statul rus, dar nu este la fel de cunoscută ca Rosneft, cea mai mare companie petrolieră din Rusia.
Fillon a condus guvernul francez între 2007 și 2012, pe vremea când președinte al țării era Nicolas Sarkozy. În iunie 2020 a fost condamnat la cinci ani de închisoare într-un dosar de corupție. Sentința finală a fost de trei ani cu suspendare.
Karin Kneissl, fost ministru de Externe al Austriei, devenită celebră după ce a dansat cu Vladimir Putin la propria nuntă – în 2018 – se află la conducerea Rosneft de la începutul lunii.
Fostul cancelar german Gerhard Schroeder este președinte al Rosneft din 2017.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook