Angrosista de Belele a oprit căruciorul într-un soi de curte interioară. De pe umărul ei, motanul ar fi putut studia locul, însă bătrâna nu i-a dat răgaz. L-a luat în pamă, fixându-şi ochii în ochiul lui drept: „Fii foarte atent la ce-ţi spun, Kedi efendi. Lumea e în proteze. Inteligenţa artificială i-a fixat mintea în aplicaţii. Nimeni nu mai gândeşte, toţi se conduc după aplicaţii. Preţul amintirilor a scăzut brusc. De fapt, se vând aproape pe degeaba, toţi vor să scape de ele, ca de nişte vechituri desperecheate. Înainte de a izbucni molima asta, aruncau din trecutul lor doar ce nu le convenea. De la o vreme, nu mai păstrează nimic, ca să poată aluneca uşori spre viitorul automatizat şi digital. Ei nu ştiu că viitor nu mai există, că se transformă într-un fel de prezent în buclă. Aici intervenim noi…”.
„Cum?”, a reuşit motanul, cu dinţii strepeziţi, să strecoare o întrebare.
„Cu iscusinţă”, a replicat Angrosista. Pe măsură ce-şi continua explicaţiile, vocea ei umplea curtea interioară. „Adunăm tot trecutul, cum strâng salahorii gunoiul. Îl sortăm, îl prelucrăm în fabrica noastră şi îl reciclăm în viitor, pe care apoi îl distribuim fiecăruia după necesităţile noastre”. S-a oprit ca să tragă aer în piept, ca să-şi admire ideea sau pentru că aştepta complimente.
Dar Kedi efendi era complet ameţit, străduindu-se să înţeleagă planul. Îl mai auzise pe Alfa vorbind despre Big Data, inteligenţă artificială şi bioinginerie. Avea în minte şi exclamaţia lui Kilo <Noi suntem custozii memoriei omenirii>, cu totul altceva decât intenţiile Angrosistei. S-a gândit că ar trebui să discute cu Kilo şi cât mai repede.
Între timp, cel poreclit după a unsprezecea literă a alfabetului fonetic al NATO, Kilo, ajunsese la carte.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook