Canalele media declanșează o criză, apoi susțin că nu există. Metoda woke „momește și schimbă”

de Douglas Murray, pentru UnHerd

Una dintre cele mai frecvente tactici din dezbaterea publică de astăzi este cunoscută sub numele de bait and switch („momește și schimbă”): crezi că ai cumpărat un lucru, dar produsul a fost schimbat între timp și altceva a fost pus în locul său.

În ultimii ani, metoda a fost folosită în privința limbajului, dar și a faptelor. De exemplu, activiștii progresiști ​​de stânga au folosit cu admirație termenul „woke” pentru o vreme. La un moment dat, cuvântul a fost asociat cu utilizarea peiorativă a acestuia de către dreapta politică. Și aproape peste noapte, aceiași oameni care au inventat utilizarea termenului au început să pretindă că este doar o fantezie și că « acești stupizi de dreapta » se arătau împotriva unui concept care nici măcar nu există.

O „momeală și schimbare” similară pare să fie în desfășurare cu privire la existența războaielor culturale în sine. În ultima săptămână, atât Times, cât și The Guardian au publicat articole care susțin că războaiele culturale nu există cu adevărat și sunt fie rodul imaginației febrile de dreapta, fie un instrument cinic folosit de conservatori pentru a rămâne la putere.

Unul dintre cele mai izbitoare aspecte ale acestor afirmații făcute în The Guardian, desigur, este că provin dintr-un articol care pare să creadă că toți britanicii sunt rasiști, legați de fanatism, sclavie și imperiu. După ce a luat totul cu asalt, de la Winston Churchill la rododendroni, același ziar pare să creadă că războaiele culturale sunt un mit.

Două noi sondaje dovedesc utilizarea tehnicii momește și schimbă: unul efectuat de Ipsos Mori pentru Institutul de Politică de la King’s College din Londra și altul de YouGov.

Primul, în special, nu ar fi putut veni într-un moment mai bun: săptămâna trecută au apărut știri despre faptul că un membru al King’s College a fost acuzat de colegi pentru „infracțiunea” de a distribui o fotografie a ducelui de Edinburgh, după moartea sa. Aparent, tributul a cauzat „daune” din cauza „atitudinii rasiste și sexiste” a ducelui.

Dar să revenim la sondajul de la King’s College asupra așa-numitelor războaie culturale care, așa cum a dovedit evenimentul de săptămâna trecută, cu siguranță nu există. În centrul cercetării se găsesc date care pretind că există mai mulți termeni legați de „războaie culturale” pe care publicul nu le recunoaște. De exemplu, puțin peste 1% dintre respondenți asociaza războaiele culturale cu problemele transgender, sugerând că dezbaterea transgender a avut mai puțin impact decât ar putea sugera mediatizarea.

Dar există o serie de motive foarte evidente care explică situația. În primul rând, există un grup de persoane care se identifică ca transgender și care pare să formeze un procent extraordinar de mic în populația generală.

La fel, există un motiv evident pentru care expresii precum „cancel culture” și „politică de identitate” sunt mai puțin populari decât și-ar putea imagina unii oameni (61% dintre respondenți au susținut că nu le înteleg).

Totuși, expresia „privilegiul alb” a fost recunoscută de 82% dintre respondenți. De ce se întâmplă asta? Pentru că oamenii albi rămân cel mai mare grup etnic din Marea Britanie.

Mai mult decât atât, nu este doar surprinzător, ci inevitabil ca, dacă le spui oamenilor că este ceva în neregulă în privința culorii pielii lor, este probabil să fie atenți.

Cercetarea YouGov, recent publicată – care susține că alegătorii de dreapta nu sunt mai preocupați de războaiele culturale decât conservatorii din alte părți – ratează în mod similar un aspect crucial în acest dezbatere. Definiția YouGov a „războaielor culturale”, de exemplu, include nu doar problemele transgender, ci și cenzura urii și abuzului online. Cu toate acestea, nu este deloc clar că acest lucru poate fi considerat o arenă pentru „războaiele culturale”.

Cu siguranță, este o problemă de liberă exprimare, dar chiar și în procentul mic al publicului britanic care vede libertatea de exprimare ca o problemă majoră – nu există în niciun caz un acord cu privire la modul de echilibrare a problemelor permițând un online sălbatic.

În lumea reală, indiferent dacă ne place sau nu, bănuiesc că ceea ce numim războaie culturale va continua. Ca dovadă, trebuie doar să apelăm la ediția The Guardian de pe 1 iunie: pe lângă publicarea unui articol de opinie care susține că războaiele culturale nu există, a publicat și un lung articol cu titlul: „De ce ar trebui să doborâm fiecare statuie”.

Aici a fost folosită metoda „momeală și schimbare”: a declanșat o criză și apoi, doar câteva pagini mai târziu, a pretins că nu există. Este o tactică. Una necinstită.