Naomi Campbell a devenit mamă, la 50 de ani. „O frumoasă binecuvântare m-a ales să-i fiu mamă”
Naomi Campbell, în vârstă de 50 de ani, a dezvăluit marți că a devenit mamă de fată. Supermodelul, care a ținut sarcina secretă, și-a surprins fanii postând pe Instagram o fotografie în care ține în palmă piciorușele copilului. „O frumoasă binecuvântare m-a ales să-i fiu mamă”, a scris ea pe rețeaua de socializare.
„Sunt onorată să am în viața mea un suflet atât de nobil. Nu sunt suficiente cuvinte pentru a descrie legământul veșnic pe care îl împart cu tine, îngerul meu. Nu există dragoste mai mare”.
Fanii și prietenii i-au transmis felicitări. Designerul Marc Jacobs a scris: „Astăzi este ziua cea mare? Este absolut incredibil. Cât de norocoasă este ea și cât de norocoasă ești tu! Vei fi o mamă minunată”.
Campbell nu a dezvăluit încă numele pe care îl va purta copilul și nu a publicat și o fotografie cu chipul fetei.
Fotomodelul și-a exprimat în trecut dorința de a deveni mamă. „Mi-aș dori foarte mult să am copii. Iubesc copiii”, spunea ea pentru Vogue Arabia în 2018.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook