Nihaya şi-a fixat ochii oblici pe motanul nostru: „Nu ştiu pe cine căutaţi, Abu Bahath, dar nu mai e nimeni aici. Morţii se roagă singuri pentru ei, viii sunt întemnitaţi în coşmarurile lor. Dar poate că nu căutaţi pe cineva, ci căutaţi ceva anume…”.
Hiena ştirbă i se adresase motanului numindu-l Abu Bahath, Tatăl Căutării. Dintre toate poreclele pe care le primise de-a lungul călătoriei îl înveşmânta cel mai bine, îi venea ca turnată.
Delta, liliacul sub acoperire, încă mai mesteca vorbele Nihayei ca pe nişte frunze de qat. Apoi a scuipat cu năduf: „Lumea a devenit o tabără de refugiaţi”.
„Lumea a fost o tabără de refugiaţi. Acum a devenit un spital de campanie” l-a corectat Echo cu un glas papal.
„Credeţi că Dumnezeu, văzând atâtea orori, o să recunoască vreodată că a greşit când a făcut lumea?” a întrebat, gâtuită de emoţie, Lima.
„Asta da întrebare!” a izbucnit Charlie. „Deşi nu întru totul originală”.
India s-a hotărât şi ea să vorbească: „Am bătut atâta drum şi n-aţi înţeles că lumea e doar în închipuirea noastră? O plăsmuire foarte diferită de la fiinţă la fiinţă”.
Charlie îşi recăpătase vehemenţa: „Teoria asta am auzit-o pe acoperişul lumii. Doar de acolo totul se vede ca o iluzie”.
Hiena ştirbă îşi muta încordată atenţia de la unul la altul, ca şi când ar fi pândit fiecare idee din tufişul minţii ei. S-a pronunţat într-un târziu, chiar dacă n-a mai auzit-o nimeni: „Sunt sigură că în univers există şi altceva mai bun decât lumea asta”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook