Japonia va deversa în ocean 1 milion de tone de apă contaminată de la centrala nucleară Fukushima
Japonia anunță că va deversa în Oceanul Pacific peste 1 milion de tone de apă contaminată, care provine de la centrala nucleară Fukushima, dezafectată în acest moment. Decizia provoacă furia statelor vecine, inclusiv China și a pescarilor din zonă. Premierul Yoshihide Suga spune că este cea mai „realistă” opțiune și măsura nu poate „evitată”, în contextul reluării activității de la Fukushima.
Operatorul centralei, Tokyo Electric Power și oficialii guvernamentali spun că elementul Tritiu, un izotop radioactiv al hidrogenului care nu este dăunător în cantități mici, nu poate fi eliminat din apă. Alte elemente pot fi reduse cantitativ, în urma purificării apei.
Procedura de eliberare a apei va începe peste aproximativ doi ani, iar întregul proces poate dura zeci de ani. Apa a fost folosită la răcirea reactoarelor în timpul dezastrului care a avut loc în 2011.
Reacții dure ale vecinilor
China a transmis că planul este „de o iresponsabilitate extremă” și acuză Japonia că a luat hotărârea „fără a ține seama de opiniile țărilor vecine”. „Această abordare este extrem de iresponsabilă,va aduce daune majore sănătății publice internaționale și va interfera cu siguranța cetățenilor din statele vecine”, a spus ministrul de Externe chinez.
Coreea de Sud l-a convocat pe ambasadorul japonez, iar un înalt oficial din cadrul guvernului a spus că Seoul „se opune ferm” acestei acțiuni.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook