Când ești un „treacă – meargă”,
Istoria o să te șteargă,
Ea nu ține minte un alergător ce aleargă,
Ci pe cine ajunge la finish și are stomac să-l treacă.
Sabia în teacă nu înseamnă că o mânuiești,
Uniforma e doar modă, nu mai arată cine ești,
Sfârșești înainte să-ncepi dacă nu știi
Ce vrei să trăiești, ce reprezinți, ce vrei să fii,
În ce crezi… Dacă nu ești vertical,
O să te-mplinești doar fiindu-i cuiva vasal.
Un om se îndoaie cât își îndoaie adevărul,
Alții știu să-i ia năravul, cât timp își schimbă părul,
De aia realitatea e distorsionată
Și vocea nebunului e amplificată,
Fiin’că o generație de „treacă – meargă” o permite,
În timp ce, pentru o felie, aderă la echipe,
Închide ochii și-i deschide doar în anumite clipe,
Cât să se revolte că alții nu vor să schimbe.
Cu febră musculară la timpan de la atâta ascultat pledoarii ale oamenilor care se plâng de viață și de alții că nu o fac mai bună și pentru ei,
Cosmin Dominte – ORL-ist fără voia mea.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook