Pfizer testează vaccinul anti-Covid la copii cu vârste între 6 luni și 11 ani
Pfizer a început studiile clinice ale vaccinului anti-Covid la copii cu vârsta sub 11 ani și speră ca serul să fie disponibil și pentru cei mici la începutul anului 2022. „Am administrat primele doze copiilor (…) pentru a evalua siguranța, modul în care este tolerat și eficiența (…) în prevenirea infectării copiiilor cu vârste de la 6 luni la 11 ani”, transmite compania americană.
„Suntem mândri că putem începe acest studiu atât de necesar pentru copii și pentru familiile care așteaptă cu nerăbdare o opțiune” pentru a se vaccina. Serul produs de Pfizer/BioNTech este administrat în prezent persoanelor cu vârsta de 16 ani și peste.
Și Moderna începe testele
În prezent, vaccinul Pfizer este testat pe mai mult de 2.200 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, iar rezultatele vor fi publicate „în curând”, adăugă compania. Și Moderna a început studii cu propriul vaccin împotriva Covid-19 pe mii de copii cu vârste cuprinsă între 6 luni și 11 ani.
Copiii sunt mai puțin expuși la cazuri severe de boală si sunt mai puțin contagioși. Prin urmare, vaccinarea lor nu este prioritară în acest moment. Totuși, câteva sute de copii au murit până acum din cauza Covid-19.
Cei mici reprezintă o mare parte a populației și vor trebui să fie vaccinați pentru a obține imunitatea de grup, spun experții. Cei cu vârsta sub 18 ani, de exemplu, reprezintă aproximativ o cincime din populația americană.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook