Confuzie și furie în Italia și Germania, după suspendarea vaccinării cu AstraZeneca. Centre de vaccinare închise, programări anulate

Confuzie și furie în Italia și Germania, după suspendarea vaccinării cu AstraZeneca. Centre de vaccinare închise, programări anulate
Sursa foto: Mediafax Foto

Haos și confuzie în Germania și Italia după ce autoritățile au decis suspendarea utilizării vaccinului Oxford/AstraZeneca – centrele de vaccinare au fost închise, iar programările au fost anulate brusc. În Germania, decizia a fost luată după ce au fost raportate șapte cazuri de formare a unor cheaguri de sânge după vaccinare – trei au fost fatale. În Italia, opt persoane au murit și alte patru au suferit efecte secundare severe după ce au primit serul.

Lituania, Luxemburg, Danemarca, Bulgaria, Norvegia, Irlanda, Țările de Jos, Franța și Suedia au luat măsuri similare.

Centrele de vaccinare din Germania au fost forțate să se închidă în urma anunțului făcut de ministrul Sănătății, Jens Spahn.

Decizia a anulat programările și i-a șocat pe cei care tocmai făcusera vaccinul. De asemenea, a intensificat dezbaterea legată de siguranța vaccinului Oxford, care era deja privit cu neîncredere.

Aproximativ 1,6 milioane de germani au primit vaccinul AstraZeneca, sau 17% din numărul total de cetățeni inoculați.

În așteptare

În Berlin, centrele de vaccinare din fostele aeroporturi Tegel și Tempelhof și-au închis ușile, iar cei care așteptau la coadă au fost trimiși acasă, după ce medicilor li s-a spus să nu mai administreze vaccinul, luni după-amiază. În landurile Renania de Nord-Westfalia și Hamburg, toate programările au trebuit anulate. Persoanele care așteaptă să primească a doua doză au fost sfătuite să aștepte, iar cei care au primit serul AstraZeneca au fost instruiți să solicite ajutor medical în caz de efecte secundare.

Karl Lauterbach, medic și purtător de cuvânt al social-democraților, a numit suspendarea vaccinului o „greșeală” care amenință mai multe vieți decât ar putea salva. „Știm că aceste complicații sunt foarte grave, dar știm, de asemenea, că sunt extrem de rare și acest lucru trebuie cântărit. Daunele care se aduc reputației acestui vaccin vor fi ireparabile… suntem în mijlocul unui al treilea val al pandemiei, așa că suspendarea vaccinului va avea consecințe grave și va fi extrem de greu să restabilim încrederea cetățenilor”.

Italia – în aceeași situație

În mod similar, Italia se confruntă cu furie și confuzie după ce mii de programări pentru vaccinarea cu AstraZeneca au fost anulate brusc, împiedicând programul de vaccinare al țării pe fondul celui de-al treilea val al pandemiei. Agenția italiană de medicamente, AIFA, a suspendat luni vaccinul, în așteptarea deciziei de la EMA.

„Sunt nedumerit și amărât”, a declarat Alessio D’Amato, consilierul pentru sănătate din regiunea Lazio, pentru Corriere della Sera, adăugând că nu poate înțelege din ce motive a luat AIFA decizia. „Situația este dramatică… mă îngrijorează climatul de neîncredere și îndoială, suspiciunea și teama generate în legătură cu un vaccin pe care Italia s-a concentrat mult”.

Peste un milion de persoane din toată țara au primit prima doză de AstraZeneca. A existat haos în diferite centre de vaccinare după ce oamenii au aflat despre suspendare, în timp ce așteptau la coadă. Mulți oameni au anulat programările în ultimele zile, din cauza problemelor de siguranță.

Șeful AIFA, Nicola Magrini, a declarat pentru La Repubblica că decizia a fost una „politică”, adăugând că vaccinul este „sigur” și raportul beneficiu-risc este „în mare măsură pozitiv”.

Sursa: The Guardian

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook