„Coronavirusul este un Cernobîl la puterea a zecea”. Cum se face că nu le cere nimeni socoteală autorităților chineze?
sursa: LE FIGARO
La un an după răspândirea globală a coronavirusului, care a provocat deja peste 2,5 milioane de morți și a adus o criză economică puternică, toată lumea pare să fi uitat originea virusului. Cum se face că nimeni nu-i cere Beijingului să dea socoteală?
Geopolitologul François Heisbourg este membru al Comisiei Globale pentru politica post-pandemică, un grup ad-hoc care lucrează în special asupra originilor pandemiei Covid-19. El vorbește despre problema responsabilității autorităților chineze:
China a fost eliberată de problema responsabilității sale inițiale, „nimeni nu i-a contrazis”, crede Heisbourg. „Chinezii sunt atât de conștienți de acest lucru încât au făcut două lucruri în încercarea de a mușamaliza tot. În primul rând, au pus în scenă „modul exemplar în care au tratat pandemia” într-un mod foarte agresiv, pentru a evita acuzațiile față de regim. Apoi, au pedepsit aspru țările care cereau o investigație internațională transparentă, formată din experți de elită. Australia, care a insistat asupra necesității transparenței, a primit sancțiuni economice și importurile au fost blocate.
China a decis imediat să trateze problema la nivel geopolitic. Când epidemia a explodat în Wuhan și fabricile au fost închise, Uniunea Europeană a ajutat China, oferindu-i măști. Beijingul impusese o condiție: lipsa mediatizării. Povestea nu trebuia făcută publică pentru a nu-i face de râs! Dar când catastrofa a ajuns în Italia, China a jucat cartea diplomației. Pratică aceeași politică astăzi cu vaccinurile, făcând public angajamentul lor față de mai multe țări. Cu toate astea, în ceea ce privește vaccinarea, lucrurile nu merg mai bine decât în Europa.”
Care este cea mai probabilă ipoteză despre originea virusului?
„S-a întâmplat ceva. Nu știm ce, dar în ceea ce privește consecințele, este Cernobîl la puterea a zecea.
Cernobîlul a fost un accident. Timp de o săptămână, autoritățile sovietice au încercat să îl ascundă, dar au trebuit să recunoască în cele din urmă realitatea. Nici măcar URSS-ul de atunci nu a încercat să se laude cu privire la eficacitatea gestionării dezastrului. În schimb, China vorbește de parcă ar fi realizat o mare ispravă controlând un accident pornit chiar în țara lor, unul care a afectat întreaga planetă.
Și toate astea din Wuhan, un oraș cu o infrastructură hipermodernă în domeniul virusologiei, cu un Laborator P4 construit cu ajutorul francezilor. Nu există mai mult de patru sau cinci laboratoare în lume cu atât de multă expertiză în virologie. „
„Și noi pretindem că nu știm de ce virusul a pornit din Wuhan? Chinezii au toate instrumentele pentru a afla de unde provine virusul. Dar nu au făcut altceva decât să ascundă.”
Deci…ce s-a întâmplat?
„Poate că același lucru care s-a întâmplat cu SARS în 2003: un virus care a ieșit dintr-o piață chinezească, din cauza „apropierii” nefirești dintre oameni și animalele sălbatice. Dar dacă așa a fost, atunci de ce nu au spus asta direct chinezii ? Și mai ales de ce nu au permis echipei OMS să-și facă treaba? Prin urmare, este puțin probabil.
A doua ipoteză este cea a unui accident industrial, de unde și analogia cu Cernobîl. Fie protocoalele de securitate nu au fost urmate, fie cineva a facut o greșeală fatidică. Virusul a reușit să scape dintr-un laborator. Dacă a plecat de la faimosul P4, chinezii ne datorează și mai multe explicații. Acest laborator ultra-sensibil nu ar fi existat niciodată fără ajutorul Franței. Cu toate astea, chinezii au pus capăt cooperării dintre Beijing și Paris și i-au alungat pe francezi din sistem.”
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook