Covid-19| România se pregătește de valul trei. Ministerul Sănătății prezintă planul săptămâna viitoare
Răspândirea noilor variante – cea britanică și cea sud-africană – pe teritoriul Europei, inclusiv al României, îi face pe oficiali să se aștepte la un nou val al epidemiei. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, spune că valul de noi infectări raportat în celelalte state europene ar trebui „să ne dea și nouă de gândit”.
„Tulpina din Marea Britanie are câteva particularități, în principal cea care vizează copiii, având o rată de transmitere și de contagiozitate mai mare la această grupă de persoane, deci deja avem un plus de grijă”, a spus Moldovan la Digi24.
Planul de acțiune va fi definitivat și prezentat săptămâna viitoare – va include „reorganizarea sistemului spitalelor COVID, non-COVID”, potrivit secretarului.
Deși numărul de cazuri este în scădere în România, autoritățile văd necesitatea unei strategii care să răspundă prompt unei eventuale reveniri a epidemiei. „Să lăsăm posibilitatea ca în cazul în care numărul de cazuri crește, să ne putem rapid replia pe creșterea accesibilității pacienților COVID, dar mai ales pe o îngrijire de calitate a acestora”, anunță Andreea Moldovan.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook