„Să trecem la treabă” a propus pragmatic diavolul. Se ferea să fie prins în vârtejul de vorbe cu care cei 12 şi motanul încercau să amâne momentul.
Marele Preţios devenise solemn: „Îţi cer o favoare…”.
Bibliotecarul Eretic era uimit: „Îmi ceri mie o favoare? Nici Hristos pe cruce nu I-a cerut lui Dumnezeu favoruri”.
„Ce vrei să spui?”. Motanul nostru pălise.
„Nu te speria, Faust efendi. Eu n-am nimic din cruzimea lui Dumnezeu. Eu sunt un estet. Să trecem, zic, la treabă”.
„Nu mi-e totuşi clar de ce ne-ai ales tocmai pe noi, pe mine…”.
„Nu eu v-am ales. Voi m-aţi ales”.
„Când am venit să-ţi cerem ajutorul nu ştiam cine eşti…”.
„Aşa se întâmplă mereu. A fost de ajuns că ştiam eu cine sunteţi”.
„Dacă ştii cine suntem, poate că acum e momentul să ne spui şi nouă”.
„Scamatorul din Lublin ne-a învăţat că, în cazul în care ar cunoaşte adevărul, lumea s-ar prăbuşi ca un castel din cărţi de joc”.
Lima îl privea ca hipnotizată: „Cine e scamatorul din Lublin?”.
„Un personaj de care ar fi trebuit să auziţi. Doar voi sunteţi şoarecii de bibliotecă”.
„Or fi ei şoareci de bibliotecă, dar tu te pretinzi Bibliotecarul însuşi”. Vorbele Marelui Preţios l-au făcut pe diavol foarte atent.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook