Pfizer s-a săturat de frig. Compania anunță că vaccinul anti-Covid poate fi păstrat și la -15°C, nu neapărat la -80°C
Pfizer solicită Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA să aprobe depozitarea vaccinul Covid-19 la temperaturi frecvent întâlnite în congelatoarele și frigiderele farmaceutice, timp de două săptămâni.
Vaccinul dezvoltat împreună cu germanii de la BioNTech trebuie în prezent păstrat în congelatoare ultra-reci, la temperaturi cuprinse între -80°C si -60°C, potrivit FDA. Pfizer a transmis agenției americane noi date care arată că vaccinul este stabil între -10°C și -15°C.
Dacă FDA acceptă cererea, procesul de distribuire și depozitare ar fi simplificat.
„Am efectuat studii de stabilitate pentru a sprijini producția vaccinului la scară comercială, cu scopul de a face serul cât mai accesibil pentru furnizorii de servicii medicale și pentru cetățenii din SUA și din întreaga lume”, a declarat Albert Bourla, CEO al Pfizer. „Dacă este aprobată, această nouă opțiune de depozitare ar oferi farmaciilor și centrelor de vaccinare o mai mare flexibilitate”.
Experții au avertizat la începutul campaniei de imunizare că vaccinul Pfizer va prezenta provocări logistice din cauza condițiilor de transport și păstrare.
Prin comparație, serul Moderna trebuie transportat la temperaturi cuprinse între -15°C si -20°C, iar vaccinul său rămâne stabil la 4°C, temperatura unui frigider standard de acasă sau medical, timp de până la 30 de zile. Poate fi păstrat timp de șase luni la -20°C.
Johnson & Johnson, care ar putea primi curând autorizație de utilizare, a declarat că intenționează să-și livreze vaccinul la 4°C.
Sursa: CNBC
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook