Sondaj| Cum abordează cei care se vor vaccina anti-COVID călătoriile, ieșitul în oraș, concertele sau reîntoarcerea la sala de fitness. Toți au fost de acord în privința purtării măștii și după vaccinare
Unii oameni abia așteaptă să se vaccine sperând că viața lor va reveni cumva la normalitate. Mai sunt însă oameni care chiar și după vaccin, așteaptă ca lucrurile să se mai liniștească și să fie precauți în continuare.
NBC News a întrebat câțiva experți cum ar proceda în diverse situații, după ce vor primi vaccinul anti-COVID. Aceștia au fost întrebați dacă ar călători imediat ce ar primi serul, dacă ar merge la restaurant în interior sau dacă vor merge la sală. Răspunsurile au fost diferite, însă a existat o singură situație în care toți experții au avut același răspuns: „Da, cu siguranță vom purta masca de protecție și după vaccinare”.
Întrebați dacă și-ar cumpăra un bilet de avion imediat ce vor primi vaccinul, unii au spus că ar pleca într-o călătorie imediat ce vor putea, alții afirmă că s-ar urca în avion doar dacă ar exista o urgență de familie sau de muncă.
Ieșirile la restaurant înseamnă socializare și destindere, iar oamenii de peste tot din lume au fost privați de această activitate odată cu începutul pandemiei și cu închiderea localurilor. Unii experți au spus că ar merge la un restaurant în interior pentru că în urma vaccinului se simt protejați. Alții au spus că nu plănuiesc să iasă la o cină într-un local pentru că, deși șansele de a te infecta cu COVID sunt foarte mici după vaccin, există totuși posibilitatea să fii purtător al virusului.
Unul dintre experții chestionați a spus că nu vrea să se infecteze și să transmită virusul acasă: „Nu vreau să mă infectez cu COVID, să iau virusul de la o potențială sursă, și apoi să merg acasă și să-i infectez pe cei dragi mie”.
În cazul în care bunicii s-au vaccinat, dar copiii nu, experții sfătuiesc ca îmbrățișările sau contactul fizic dintre persoanele în vârstă și copii să fie limitat sau să nu existe: „Știm că cei mici se pot infecta și dacă s-au infectat pot transmite virusul fără a avea prea multe simptome”.
Alți experți spun că există foarte puține șanse ca virusul să se transmită.
Unii spun că s-ar întâlni în număr mare doar cu persoane vaccinate, alții spun nu s-ar întâlni cu foarte mulți oameni și ar păstra întâlnirile pe cât posibil restrânse, dar în exterior, cel mai probabil într-un loc sigur și cunoscut, cum ar fi în curtea casei.
Unii experți spun că s-ar întoarce la sala de fitness, alții spun că ar mai aștepta câteva luni. Alții spun că ar merge doar în anumite condiții: sălile să fie dezinfectate temeinic, oamenii să poarte mască, iar distanțarea să fie respectată.
Purtarea măștii și după vaccinare
Atunci când au fost întrebați dacă ar purta masca de protecție și după vaccinare, aceștia au fost cu toții de acord că masca de protecție trebuie să fie purtată în continuare, chiar dacă vor primi serul anti-COVID.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook