Trupa Rage Against The Machine a strâns 3 milioane $ în scop caritabil
Trupa americană Rage Against The Machine a strâns 3 milioane de dolari în scop caritabil, punând în vânzare o serie de bilete speciale pentru viitorul ei turneu, arată Smart N’ Roll, păstrând un loc special pentru piesele formației în playlistul zilei.
Trupa va pleca în primul ei turneu din ultimii nouă ani, Public Service Announcement Tour, care include concerte în SUA și Europa, inclusiv în Marea Britanie. Turneul va debuta pe 26 martie și se va încheia pe 12 septembrie.
Formația a donat o parte din încasările din bilete unor organizații caritabile. De asemenea, 10% din biletele puse în vânzare pentru fiecare concert au avut un preț mai mare, diferența fiind donată de rockerii americani unor cauze diverse.
Tom Morello, membru al trupei, a scris pe platforma Instagram că fanii au donat foarte mulți bani pentru aceste cauze și se pare că metoda a permis și evitarea tranzacțiilor cu bilete la negru, cu 85%, potrivit potrivit music-news.com.
Rage Against the Machine este o trupă de metal rap/ funk metal/ alternative metal, înfiinţată în 1991, în Los Angeles, California. Membrii formaţiei sunt Zack de la Rocha (solist), Tom Morello (chitarist), Tim Commerford (basist şi backing vocals) şi Brad Wilk (toboşar). Trupa şi-a lansat albumul de debut, intitulat simplu „Rage Against the Machine”, în 1992. Materialul a devenit în scurt timp un succes comercial. Rage Against The Machine nu a mai lansat niciun material discografic până în 1996, când a scos pe piaţă „Evil Empire”. Cel de-al treilea disc al formaţiei, intitulat „The Battle of Los Angeles”, a fost lansat în 1999.
În 2000, formaţia a lansat albumul „Renegades” şi în acelaşi an s-a destrămat, după ce De la Rocha a părăsit trupa, pentru a-şi construi o carieră solo. Ceilalţi membri ai trupei au format împreună supergrupul rock Audioslave, cu Chris Cornell, fost membru Soundgarden, care s-a destrămat în 2007. În aprilie 2007, membrii Rage Against the Machine au cântat pentru prima dată împreună în şapte ani, la Coachella Valley Music and Arts Festival.
În timp, Rage Against The Machine a devenit una dintre cele mai populare şi influente trupe politice din muzica mondială. Formaţia a vândut peste 16 milioane de albume. Rage Against The Machine are la activ două premii Grammy şi alte cinci nominalizări, un premiu Kerrang! şi a fost nominalizată de două ori la Classic Rock Roll of Honour Awards.
Piesele Rage Against The Machine se aud pe Smart N’ Roll. Playlist-ul Rage Against The Machine poate fi acesat aici: https://www.smartradio.ro/radio/nroll/
Autor: Ana Obretin
Foto ratm.com
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook