Lui Delta i s-a părut că aude fâlfâitul unor arpi de sub blana de iac a călătorului cu mască de vânt, Ascundea o pasăre la piept sau era propria lui inimă.
Amitra a repetat întrebarea, care suna ultimativ sub bolţile reci: „Cine eşti?”.
Călătorul a stat o vreme să cântărească bine ce avea de spus, de parcă întrebarea ar fi avut mai multe variante de răspuns. A glăsuit într-un târziu: „Eu sunt cel ce cuvântă, eu sunt cel ce ascultă”.
„Vorbele astea nu sunt ale tale, le-am mai citit undeva” a observat tulburată India.
„Totul a fost scris undeva, cândva” s-a mărginit călătorul să constate.
Acum Delta nu doar că auzea din nou fâlfâitul acela, ci vedea cum blana de iac se umflă, ca şi cum din ea ar încerca să evadeze o pasăre. Nu cumva un corb pitic? Abia atunci i-a explodat în minte fraza pe care o auzise în Hotel Pera din ciocul Bibliotecarului Eretic: „Poate că sunt chiar diavolul, dar nu-mi fac un titlu de glorie din asta”.
Din două bătăi de aripă a fost pe creşterul lui, îndoindu-se ca un acrobat să-l poată privi în ochi prin masca de vânt. A exclamat îngrozit: „Eşti Bibiotecarul Eretic!”.
Străgătul lui Delta a făcut-o pe Zopa să scoată ghearele, gata de luptă.
Cealaltă siameză telepată, Amitra, s-a luminat deodată: „Cum de nu mi-am dat seama, din clipa când am înţeles că nu-ţi pot citi gândurile? Cărei catastrofe îi datorez, distinse Diavol, plăcerea de a te vedea?”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook