Marele Preţios i-a făcut semn lui Delta să coboare de pe tavan şi l-a interpelat: „Unde ai întâlnit tu demoni clevetitori?”.
„În mintea mea” i-a răspuns liliacul sub acoperire, cu aerul cel mai firesc din lume.
Ar fi fost de mirare să nu se amestece Charlie: „Mintea lui e ca Marele Bazar din Pisicopole. Intră şi nu ştie niciodată ce-o să găsească”.
Delta s-a aşezat comod pe şiragul de mătănii de piatră agăţate deasupra altarului cu ofrande. Căuta un răspuns, nu atât pentru Charlie, cât pentru el însuşi: „Mintea mea – ca şi a voastră – seamănă mai degrabă cu o peşteră a comorilor. Am adunat o mulţime de lucruri, care când le-am pus deoparte mi s-au părut preţioase. Între timp şi-au pierdut strălucirea, au coclit cum cocleşte cuprul. Stau toate claie peste grămadă, uneori mi-e greu să găsesc repede ceva de care am mare nevoie. N-am avut niciodată timp să fac ordine, însă nu m-ar lăsa inima să arunc nimic. Cred că o să le port cu mine, din viaţă în viaţă, sau poate o să fiu obligat să mă descotorosesc de ele, ca să nu-mi îngreuneze călătoria prin moarte. Cel care va renaşte, adică eu, nu trebuie împovărat cu nimic”.
„Dimpotrivă!” l-a contrazis energic Echo. „Ce e valoros ducem cu noi. Trebuie să ne facem provizii, chiar dacă în moarte nu zăbovim prea mult.
„Înseamnă că, totuşi, va trebui să fac ordine în peştera minţii mele. Măcar să arunc teancurile de citate. De pildă ăsta, care n-o să-mi mai folosească la nimic: „Mă tem pentru ţara mea, fiindcă s-ar putea să aibă conducătorii pe care îi merită”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook