Liderii germani solicită utilizarea vaccinurilor dezvoltate în Rusia și China
Foto: Ministrul Sănătății, Jens Spahn, alături de Angela Merkel
Germania ar trebui să ia în considerare folosirea vaccinurilor rusești și chinezești, în vederea accelerării campaniei de vaccinare, sugerează mai mulți lideri regionali.
Acțiunea de imunizare avansează anevoios în Germania, la fel ca în multe alte state europene, din cauza întârzierilor privind livrările. Liderii regionali caută soluții și nu ezită să privească și spre alte seruri, care ar putea susține campania. Guvernatorul Bavariei, Markus Söder, crede că Germania ar trebui să autorizeze vaccinul rusesc Sputnik V și pe cel chinezesc.
De altfel, ministrul Sănătății, Jens Spahn, s-a arătat dornic de a include în campanie vaccinurile produse în Rusia și China, dacă vor fi aprobate de Uniunea Europeană. Într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Sonntagszeiting, a afirmat că aceste vaccinuri ar putea ajuta pentru a pune capăt pandemiei.
Luni dimineață, în cadrul unei întâlniri a celor 16 guvernatori ai landurilor, liderul Brandenburg-ului, Dietmar Woidke, a indicat că analizarea vaccinurilor din alte țări este o idee viabilă.
Vaccinurile vor trebui autorizate mai întâi „și poate procesul va fi la fel de rapid ca în cazul BioNTech și a altor vaccinuri. Dacă sunt sigure și eficiente, ar trebui folosite”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook