Islanda emite deja „pașapoarte de vaccinare”. Sunt eligibili cei care au primit două doze

Islanda emite deja „pașapoarte de vaccinare”. Sunt eligibili cei care au primit două doze

Islanda a emis primele „pașapoarte de vaccinare” care facilitează călătoriile persoanelor vaccinate anti-Covid, devenind una dintre primele țări care au făcut acest lucru, în timp ce propunerea de introducere a unui document de acest tip divizează membrii Uniunii Europene.

Aproximativ 4.800 de persoane care au primit cele două doze de vaccin COVID-19 sunt eligibile în prezent pentru aceste certificate digitale, după ce joia trecută a fost lansat un serviciu online dedicat, declară Ministerul Sănătății pentru AFP.

„Scopul este de a facilita deplasările cetățenilor între țări, astfel încât indivizii să poată prezenta un certificat de vaccinare în timpul controalelor de la frontieră și să fie scutiți de măsurile de restricție impuse de statele în cauză”, potrivit ministerului.

Utilitatea acestor certificate rămâne teoretică pentru moment, atât timp cât valoarea lor nu este recunoscută la nivel internațional.

Dar dacă măsura va fi pusă în aplicare, Islanda intenționează să permită accesul deținătorilor de pașapoarte de vaccinare care vin din țările membre UE sau din Spațiul Economic European.

Islanda nu este membră a UE, dar face parte din zona de liberă circulație Schengen – acum restricționată prin numeroase măsuri anti-COVID.

Introducerea unor astfel de certificate de vaccinare sau „pașapoarte” face în prezent obiectul discuțiilor în cadrul UE, dar fără consens pentru moment.

Țări precum Grecia insistă în această direcție, pentru a salva sectorul turistic, dar discuțiile sunt considerate premature de liderii mai multor țări, cum ar fi Franța sau Germania.

La mijlocul lunii ianuarie, comitetul de urgență al OMS a declarat că se opune „pentru moment” introducerii certificatelor.

„Nu știm încă dacă cei care sunt infectați după vaccinare au mai puține șanse de a transmite virusul”, admit autoritățile islandeze de sănătate pe site-ul lor oficial.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook